http://viorelpadina.wordpress.com

Dl Viorel Padina este autor al Apelului catre Europa (1980), manifest anticomunist destinat sa ajunga la Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa de la Madrid, insa ajuns – datorita unei tradari clasice – la Securitate, si redactor al samizdatului ‘NU!’ (1981), manifest anticomunist ajuns de asemenea – din pricina aceluiasi tradator / turnator – la Securitate. Premiat la concursul de debut din 1982 al editurii ‘Cartea Romaneasca’ cu volumul Poemul de otel, care insa nu va aparea decat in 1991, din pricina dosarului ‘patat’ al autorului (ce va intenta un proces, in 1987, editurii si Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste, singurul proces de acest gen din ‘epoca’). Publicistica (1976-2002) in reviste de cultura si cotidiane. Autor al Planetei Ou.
Nicoale Manolescu despre Viorel Padina : ‘Viorel Padina este, probabil, singurul poet important al generatiei ’80 care n-a izbutit sa-si vada publicat nici un volum înainte de revolutie. In reviste, i-au aparut câteva poezii, foarte putine, mutilate si acelea de cenzura, cum s-a întâmplat cu una dintre ele chiar în ‘România literara’, prin 1979, cu ocazia primei si ultimei pagini pe care am reusit s-o consacru optzecistilor, aflati atunci la debutul lor. ‘Poemul de otel’ a fost premiat la concursul de debut al ‘Cartii Românesti’, în 1982, dar n-a putut fi publicat. (…) Se prea poate sa ramâna singurul volum al acestui poet absolut extraordinar. Viorel Padina mi-a trimis, pe vremuri, mai multe scrisori, dintre care unele n-au ajuns pâna la mine, si a avut probleme cu securitatea pentru limba lui ascutita si pentru imaginea pe care scrisorile o dadeau despre prezentul comunist. (Securitatea nu ascundea nici macar faptul ca le interceptase). Scrisorile care s-au pastrat ar me
rita sa fie strânse într-un volum si tiparite. Ele reprezinta una dintre cele mai teribile marturii pentru o epoca si pentru o lume.’ Nota: textul d-lui Manolescu a fost publicat în 1993.
Dl Devis Grebu a studiat la sectia de pictura a Institutului de Arte Plastice ‘N. Grigorescu’ din Bucuresti. De-a lungul timpului, a expus individual cat si in grup, in Franta, Germania, S.U.A, Elvetia, China, Japonia, Italia, Israel, Belgia, Bulgaria, Serbia, Polonia, Iran si, dupa 1995, si in Romania. Ca ilustrator de presa, a colaborat cu numeroase publicatii, dintre care unele de renume international: The New York Times, Washington Post, International Herald Tribune, Le Monde, Wall Street Journal, Frankfurter Allemegne Zeitung, Le Figaro, Forbes, Liberation etc.
Horia-Roman Patapievici despre Devis Grebu: ‘Inainte de toate, Devis Grebu este un artist al sensului. Oricare ar fi material plastica pe care o intrebuinteaza, oricare ar fi prilejul formal, oricare ar fi mijloacele ori destinatia artei sale, Devis Grebu deseneaza ri redesenează lumea nu pentru a-i scoate in evidenta frumusetea, ci pentru a o putea gandi mai bine.(…) Privindu-i arta, ai impresia ca citesti lumea. Revazand-o, ai sentimentul jubilatoriu ca o rescrii.’ –
Asociatia 21 Decembrie 1989 prezinta
Contrarevolutia in direct
14 mai 2010  AVP
Daca ‘revolutia’ din decembrie 89 (prima ‘revolutie’ din istorie care a adus la putere oamenii aceleiasi caste sociale, activistii si securistii, aia de rangul doi, ca la noi la nimerea, pai cum drea…) s-a phootut numi ‘Revolutia în Direct’, întrucât scenariul ei a fost jucat în fata a milioane de telespectatori din toata lumea, nu doar din Românica, la ‘Televiziunea Româna Libera’ (cum a fost botezat Tunul Catodic cu care scenaristii din decembrie au bombardat subliminalele telespectatorilor, manipulându-le constiintele ca la Teatrul de Papusi), actuala instigare în direct la razmerita pe care o fac statiile tv ale mogulilor mai mult or mai putin puscariabili (sa le zicem V&V) poate fi numita fara riscul de a gresi contrarevolutia în direct (prietenii stiu de ce).
Dar iata ce spuneam despre rolul tembeliziunii în ‘revolutia în direct’ (care biensur ca n-a fost decât o falsa revolutie, în timp ce actuala manipulare prin antenele V&V este o contrarevolutie adevarata, o reactie netrucata a Sistemului Ticalosit contra actiunii de modernizare si de reformare statala demarata de ‘tradatorul’ Sistemului, nu spui tine, persoana însemnata…). E vorba de un fragment dintr-un articol publicat în ‘Contrapunct’ exact acum 19 anisori si intitulat ‘Tunul Catodic’:
Cel ce întelese perfect rolu’ coplesitor al Televiziunii în recucerirea Estului Pustiit fu chiar Maestru de mai sus, spânu nostru cel de tot basmu, AS-ul asilor. Când Revolutia de Catifea acoperi cu faldurile-i languroase Hradul si Muntele Vitosa, iar cu pulpana-i spulbera elegant ditamai Zidu Berlinului, când, apoi, valu Revoltei de pe Bega veni spre ecluza Ciurel ca un Amazon turbat, amenintând sa înnece nu doar butaforicul splai ‘Victoria Socialismului’, dar si Prospectul Nevski de mai încolo (dupa principiul vaselor comunicante), invizibilu’ se dete de trei ori peste cap si se prefacu în Fat-Frumos, iar pe urma, aplicând faimoasa tactica a voinikului din poveste, care dupa cum stim arunca în fata Urgiei piepteni, gresii si altele, ce preschimbându-se în referentu lor deturnau la tanc Marea Fugareala (egzecutata contra sa de Scorpie), ce se gândi iel? Ia sa arunc în fata viiturii asteia TELEVIZORU, sa vedem ce-o sa fie ! Si adevarat l-a plasat (începând cu 21!) la Palat s
i-am aflat: ca Piata cu pricina se numeste de atunci, fireste, a Revolutiei ! Iar Spânu domneste, vezi bine, de-acum, în tara lu Verde-împarat, fiind deja pe cale de a se însura si cu a doua zisa-verisoara, dupa ce primise împaratia lu unchiu-sau plus 30% din actiunile tronului vecinului Ros-împarat (care pâna la urma îi va lasa totu, mosu neavând copii !), asta în timp ce oasele bietului veritabil Fat-Mumos, transformate în mape îngalbenite pe jumatate si stampilate drept în noada cu parafa SRI-ului, putrezesc pentru urmatorii 90 de ani în fontana de la Berevoiesti… (Contrapunct, mai 1991).
Acum nu e la fel…? În timp ce partida aflata la putere se câcâie sa redea Televiziunea Publica poporului român (numind acolo un om dedicat adevarului public, iar nu unui adevar strict partinic ori mafiot, si înlaturându-l pe ipochimenul impostat de partida adversa, care nu are alte merite decât ca e un adversar fatis al presedintelui remordenizator si al guvernului sustinut de acesta), cele 3 sau patru statii de emisie ale mogulilor (printre cele mai populare posturi tv din mass-media loco, din pacate) emit la turatie maxima, incitând la zavera milioanele de telespectatori din targetul lor deloc neglijabil, prezentând activitatea guvernului în culorile cele mai mizerabile, manipulând la greu, intoxicând în mod criminal, dezinformând, exagerând si trunchiind, ceea ce în situatia de criza profunda si de histerie în care ne aflam e echivalentul unei scântei într-un mediu hypersaturat cu vapori de kerosen, nici macar de benzina, aloo… Doar întâmplarea ca populatia astfel înc
insa nu are lideri cât de cât credibili a facut ca în Românica sa nu isbucneasca pâna acum revolte antistatale, care sa degenereze rapid în cine stie ce altceva, dar daca tembeliziunile mogulice o vor tine tot asa, iar situatia sociala se va agrava pe masura înaspririi situatiei economice sau a accelerarii reformei, nimeni nu poate garanta nimic…
O sa mi se ricaneze ca ista e rolul presei libere, mey : sa critice puterea, chiar daca exagereaza uneori, fiindca pe cel puternic nu trebuie subt niciun chip sa-l slabesti din privirile vigilente, caci imediat îsi va da în petic, iar în ultima instanta se va tyraniza, ca sa zic asa. O stia si o spunea Goethe, n-asa ? : ‘Ceea ce apare în ziare din partea monarhilor nu face impresie buna, caci puterea trebuie sa actioneze, nu sa vorbeasca. Ceea ce afirma liberalii se poate însa oricând citi ; caci cel strivit de putere, neputând actiona, vrea macar sa se exprime prin cuvânt. Lasati-i sa cânte, numai sa plateasca! spunea Mazarin când i se puneau în fata cântecele satirice privind noile biruri’. O stiau, de altfel, chiar vechii tirani romani (de la Roma, aloo…), care au tolerat chiar si ei (în vremurile tulburi ale Antichitatii, când ‘libertatile si drepturile omului’ zaceau înca adânc încrustate în granitul Virtualitatii) libertatea lui decembrie (cei ce nu cunosc despre ce-
i vorba sa caute expresia ‘Age, libertate Decembri utere!’), de-un pargzamplu, însa io va spun ca a extinde tot anul, tot timpul, acest soi de libertate anarhica, mai ales în conditii de profunda instabilitate politica, sociala si economica, înseamna, practic, a te juca cu focul într-o benzinarie nici macar minimal protejata. Si asa seful statului sau guvernul care ar cam vrea sa demareze o reforma colosal de grea si de dureroasa, de a carei implementare urgentissima depinde însasi viitorul Românicai (ca stat si ca natiune în concertul tarilor euroatlantice iar nu euroasiatice, aloo…), chiar si asa, zic, aceste nefericite personaje nu se pot bucura de prea multa simpatie, pai cum dreq, în ochii boborului amator de când se stie de panem et circenses, darmite daca vii tu, senatorul, deputatul, actorul, scriitorul, sportivul sau analistul popular, la tembeliziunea mogulului – unde se dau cele mai mumoase telenovele, cele mai gustoase showuri, cele mai aventuroase filme si cel
e mai misto meciuri, adicatelea se asigura circul, a nu se uita… -, si mi-i bestelesti în fel si chip pe Ba-secu si pe Boccitu sau, de nu si-ar mai arunca nimeni nici mucii pe ei, necum sa-i mai respecte or asculte, iar pe urma tot tu le ceri sa asigure ordine-n tara, grâu la vara, pace la hotara…
Vina pentru disolutia autoritatii publice într-un hal fara de hal nu este însa în primul rând a mogulului puscariabil (care a spus din start – cu cinismul atroce ce-l caracterizeaza – ca datoria sa de om de afaceri lipsit de scrupule si de false pudori e sa fenteze statul – ca si pe toata lumea -, angajându-si în acest scop prepusii cei mai competenti, cei mai dastepti, cei mai cinici, pe care doar el îsi permite sa-i plateasca regeste, desigur, iar statul e dator sa-l prinda cu mâta-n sac, daca poate…), ci aiasta vina e în primul rând a statului însusi, aloo, care nu stie cum sa se apere contra puscariabilor lu pesce, desi are coduri penale si civile la îndemâna si mii si mii de slujbasi platiti chiar în acest scop, cu bani grei si cu privilegii de lei paralei… Dar vorba aia: apara-ma, Doamne, de pretinii mei, caci de dusmani ma apar io, aloo…
Nota Bene: ca de obicei, desemnele maestrului Devis Grebu – pe care niste egzperti în nu stiu ce le confundau cu niste caricaturi, o, sancta simplicitas… – ne spun prin imagine mult mai multe decât se pot spune în cuvinte, chiar daca – ele, desemnele – au fost închipuite mai nainte…