Comunicat de presa – Asociatia 21 Decembrie 1989

La doua decenii de la fratricidul neocomunist dirijat de Iliescu Ilici Ion (cercetat penal conform declaratiei procurorului general din ianuarie 2010), profesorul Vladimir Tismaneanu, membru de onoare al Asociatiei 21 Decembrie 1989, presedintele Consiliului stiintific al Institutului Monica Lovinescu pentru investigarea crimelor comuniste si neocomuniste, a publicat pe propriul blog articolul extrem de important: ‘Asasinarea sperantei: Reflectii despre mineriade’.
Mentionam ca fratricidul neocomunist din iunie 1990 a avut mii de victime directe — morti, mii de raniti din care peste 500 spitalizati, peste 1300 de arestati ilegal în unitati militare unde au fost torturati, femei violate de militari în unitati militare — , precum si nenumarate distrugeri materiale, uriase pagube financiare etc. etc..
Ion Iliescu este principalul responsabil al fratricidului din 13 iunie 1990 conform rechizitoriului din 27 iulie 2007 elaborat de procurorii condusi ]n acea perioada de generalul-magistrat Dan Voinea din cadrul sectiei Parchetelor Militare, rechizitoriu în care se arata urmatoarele: Ion Iliescu a luat decizia reprimarii din iunie 1990, a coordonat-o personal depasindu-si atributiile, a ordonat interventia militara cu munitie de razboi si TAB-uri pentru reprimarea manifestantilor din Piata Universitatii – ceea ce a avut ca urmare moartea si ranirea prin împuscare a mai multor persoane. Ion Iliescu a implicat foarte multi oameni în crime, ofiteri superiori care au fost trimisi în judecata si care au sustinut în declaratiile lor ca n-au facut altceva decat sa execute ordinele directe ale lui Ion Iliescu si ale colaboratorilor lui.
Dl Vladimir Tismaneanu este profesor de stiinte politice la University of Maryland, College Park, SUA, director al Center for the Study of Post-Communist Societies al aceleiasi universitati, coordonatorul celebrului Raport final pentru condamnarea crimelor comuniste si neocomuniste.
Prezentam textul integral al articolului:
Asasinarea sperantei: Reflectii despre mineriade
http://tismaneanu.wordpress.com/2010/04/23/reflectii-despre-mineriade/
Au trecut doua decenii. Incep sa public aici reflectii despre ce s-a petrecut in Romania in lunile aprilie-iunie 1990. De fapt, lucrurile au inceput mai devreme, cu agresiunile ‘proletare’ din ianuarie, cu propaganda desantata impotriva celor care cereau implinirea idealurilor anticomuniste ale revolutiei, cu fasciile convocate de Iliescu, Roman, Brucan, Voican-Voiculescu si ceilalti. Refrenele scandate isteric: ‘Noi muncim/Noi nu gandim’. Un anti-intelectualism aberant, ecou al celui mai negru obscurantism stalinist. Dupa care a venit, vreme de cateva saptamani, seninatatea, purificarea, speranta, aerul curat al Pietii Universitatii, zona libera de neo-comunism. Parea ca se termina, in fine, ceea ce Marin Preda numise era ticalosilor. Ca poate lichelele vor tine seama de ceea ce scrisese Gabriel Liiceanu in celebrul sau Apel. A venit apoi asasinarea sperantei.
Pentru mine, chestiunea mineriadelor face parte din intelegerea mostenirilor regimului comunist din Romania. Fiind politolog, specializat in analiza comparata a sistemelor politice, ma intereseaza faptul ca in Romania s-a dezvoltat un tip de actiune politica fals spontana, in fapt organizata si dirijata de sus cu scopul intimidarii opozitiei democratice si al neutralizarii societatii civile. Tot in Romania s-a declansat mai devreme decat in alte state post-comuniste ceea ce numesc metaphysical mudslinging, improscarea cu noroi a fostilor disidenti si a intelectualilor care refuzau ingenuncherea in fata ‘noii’ puteri. Ponegrirea nerusinata a unor Corneliu Coposu, Ion Ratiu, Doina Cornea, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, Octavian Paler, N. Manolescu, Laszlo Tokes, Gabriel Andreescu, Mircea Dinescu, Petre Mihai Bacanu. A GDS si a revistei 22. Reveneau in tromba sicofantii regimului declarat ‘defunct’. Un Adrian Paunescu, autorul unor odioase ode pentru cuplul prezidential, avea
sa-si lanseze foaia ‘Totusi iubirea’ (ce titlu!) la care scriau texte imbibate de ura vechii scanteisti Constantin Mitea, Eugen Florescu si N. Corbu. Se constituia Partidul Socialist al Muncii, condus de fostul premier ceausist Ilie Verdet si de mai junii aparatciki ex-uaseceristi Tudor Mohora si Ion Sasu. Ieseau la atac protocronistii, de la Mihai Ungheanu si Dan Zamfirescu la Paul Anghel si Ilie Purcaru. Restauratia romana nu a fost una de catifea. Nu stiu ca fenomene similare sa se fi intamplat (cu o amplitudine, magnitudine, intensitate si efecte similare) in alte state din zona.
Scrierile mele pe subiect, consonante cu cele ale prietenilor de valori din tara, au exasperat cercurile feseniste. Cititi ziarele pro-FSN din epoca si veti vedea ce tip de campanii imunde se duceau impotriva intelectualilor critici din randul carora ma simt onorat sa fac parte. In ziarul Azi, sub semnatura redactorului sef adjunct, aparea un articol in care GDS era numit ‘cea mai sinistra coloana a cincea care a activat vreodata pe teritoriul Romaniei’. Raspunsul meu dat acestei enorme ineptii, aparut, daca nu ma insel, in revista Agora, condusa de Dorin Tudoran, poate fi citit in volumul Irepetabilul trecut (Curtea Veche, 2008). Ii reaminteam acelui jurnalist ca in Romania functionase vreme de decenii PCR, intr-adevar o coloana a cincea in serviciul Kremlinului.
Am scris atunci, si imi mentin parerea, ca in Romania s-a trecut cu o viteza fulgeratoare de la starea de gratie la starea de greata: greata in raport cu acea reintoarcere (dar plecasera ele de fapt?) a canaliilor in prim-planul vietii politice, acea insolenta care l-a facut pe Gabriel Liiceanu sa scrie ‘Apelul catre lichele’. Mineriada din iunie a fost riposta de o agresivitate natarmurita, a unei nomenklaturi apoplectice la cerintele ‘Proclamatiei de la Timisoara’ (martie 1990) si in special la revendicarea lustratiei (Punctul 8). Simtisera ca pot pierde totul si luptau acum, cu orice arme, pentru a pastra totul. Argumentele unei dezbateri publice normale, ale unei conversatii democratice, au fost inlocuite cu lanturile si batele mineresti. Ma grabesc sa accentuez ceea ce adeseori se uita: mineriada concreta a fost precedata de campaniile urii, in ziare precum ‘Azi’ si ‘Dimineata’ precum si in fituicile imunde ‘Europa’ (deschis dedicata reabilitarii Securitatii) si ‘Romani
a Mare’ (vechea ‘Saptamana’ a lui Eugen Barbu si C. V. Tudor renascuta cu binecuvantarea premierului Petre Roman). Cand citesc acum atacuri care utilizeaza un lexic delirant, imi amintesc de un articol din ‘Romania Mare’ cu titlul ‘Volodea, sobolanul navetist’. Textul respectiv ma anunta in final ca ‘echipa de deratizare este pe urmele tale’. Lunga viata a infamiei…