aprilie 3, 2010
Nu trebuie să minimalizăm nicio clipă faptul că Ion Iliescu își continuă cu tupeu opera de spălare a creierului românilor prin manipulări teribile. El este, în fond, președintele de onoare al PSD, deci purtător de stindard și de idei, chiar și de logo-uri și mantre mobilizatoare, prin care sunt recrutați și instruiți în spiritul unui autentic terorism intelectual de stânga (îl credeați mort?) membrii opoziției. Este antologică declarația tovarășului Iliescu din 30 martie:
Legea Lustraţiei este, în prezent, un proiect ”de tip ceauşist”, care ar avea efecte ”poate, asupra preşedintelui Traian Băsescu”.
”Legea Lustraţiei, astăzi, este într-adevăr o lege de tip ceauşist. N-are ce să caute în context democratic. Ce valoare mai are ea? (…) Care este efectul Legii Lustraţiei acum? Poate pentru Băsescu, să nu poată să mai candideze”, a spus Iliescu, în cadrul unei mese rotunde pe marginea evenimentelor de la Târgu Mureş, din martie 1990.
Liderul PSD a precizat că preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, ”nu are nici măcar calitatea de revoluţionar”, el ”nefiind pe baricade, aşa cum s-au regăsit mulţi dintre cei care au înfiinţat această Asociaţie”.
Revenind cu picioarele pe pământ, după aceste minciuni sfruntate debitate de Iliescu, să recapitulăm nițel cine este tovarășul Ion Iliescu. Nu de alta, dar mulți naivi repetă mereu greșeala de a identifica un om de stânga (adesea, naivi romantici desprinși de realitate) cu unul de extremă stângă, gen Ilici, care ilustrează perfect conceptul de baroc stalinist nazi-comunist pentru eternitate, susținut cu argumente de Vladimir Tismăneanu...Iată câteva fraze dintr-un articol scris de mine acum câteva luni, reverificate și răsverificate de adevărurile ivite între timp despre Ion Iliescu:
“Ion Iliescu este asociat, în imaginarul politic şi public al românilor, cu multe realităţi nu numai demagogice, ci şi criminogene sau de-a dreptul criminale:
– cu susţinerea ceauşismului din România, ca nomenclaturist PCR la vârf.
– cu lovitura de stat din decembrie 1989 de înlăturare a lui Ceauşescu, nu a comunismului,
– cu asasinatele politice (uciderea Dictatorului la Crăciun 1989),
– cu crimele care au urmat (mulţi martori incomozi, participanţi la loviluţie, sau membri din fostul CC, din armată sau servicii sau CPUN au dispărut subit şi misterios, în anii 90, ducând în mormânt multe adevăruri şi multe taine ale alianţelor antiromâneşti cu care a operat în cârdăşie Ilici, conservând PCR)
– cu declanşarea terorismului de stat postdecembrist din România, după chemarea minerilor la Bucureşti de către Ilici, văzute de poporul român în direct la TV
– cu jaful naţional declanşat sub mandatele ilegale ale lui Ilici la preşedinţia ţării, răstimp în care nomenclatura comunistă, protejată de Tătuc, şi-a transferat prin furt şi deturnare toată avuţia naţională în proprietatea particulară sau a cedat-o, în alte cazuri, contra comisioane grase, capitalului strain cu acţionariat unic, aşa încât România a devenit repede, sub conducerea lui Ilici, o colonie periferică…
– cu generarea catastrofei economice naţionale, acum agravate de criza monadială, care, împreună, au dat lovituri decisive României şi pun în operă noi tragedii şi genociduri împotriva poporului român. Ilici a generat, astfel, cel mai mare exod al românilor din toate timpurile. Dar tot el a girat şi cea mai gravă polarizare economică: de o parte, sărăcia extremă încalcă grav Constituţia şi afectează majoritatea populaţiei, de cealaltă parte, s-a dezvoltat prin jaf şi procedee mafiote clasa oligarhilor și a marilor baroni politruci. Bogăţia extremă din România s-a creat sub Ilici şi prin jaf. Foametea şi mizeria extremă din România s-au creat sub Ilici, prin încălcarea articolelor fundamentale ale Constituţiei şi prin încălcarea drepturilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
– cu blocarea eforturilor de modernizare a României, a Punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, care ar fi antrenat o lustraţie necesară însănătoşirii climatului din societatea românească.
– cu recentele blocaje instituţionale şi de guvernare prin care mafia oligarhică rusă şi rusoromână, grupările lui Ilici şi cele amice liberale, ca şi unele cercuri antiromâneşti şi antidemocratice din lume îşi construiesc asaltul final asupra forţelor politice responsabile, democrat-liberale, ce doresc ca România să-şi continuie drumul reformelor care să-i reconfirme valoarea în cadrul UE şi NATO, să o angajeze şi mai ferm în procesele complexe de modernizare şi să o scoată din criză.
– cu cele mai imunde atacuri împotriva lui Traian Băsescu şi împotriva României, atacuri derivate direct din diviziile propagandistice ale PCR unde s-a specializat şi Iliescu în atacuri la adresa adversarilor de idei şi de ideal.
– cu implicarea în alianţe ostile evoluţiei democratice a României şi a statului de drept.
– cu participarea la planuri antiromâneşti de blocare a procesului de condamnare a comunismului şi de scoatere a structurilor totalitare din starea lor operaţională ce terorizează societatea românească.
80 % din români îl doresc pe Ion Iliescu după gratii, şi asta pentru mai multe crime comise împotriva poporului român, deşi justiţia română nu a încetat să-l spele, în aceşti douăzeci de ani de la căderea comunismului, la fel cum a spălat nenumăraţi exponenţi ai mafiilor politice şi econ0mice. În astfel de condiţii, faptul că acest personaj odios încă joacă un rol esenţial în politica stângii româneşti, fiind scos în faţă precum nişte moaşte sfinte vorbitoare, dovedeşte încă o dată ( prin faptul că nu se dezice de linia bolşevică) faptul că stânga noastră cochetează nestingherit tot cu formaţiunile teroriste, extremiste; e, acesta, un semn despre stadiul periculos în care se găseşte România. O stângă gata de un nou totalitarism e susţinută temeinic de un curent liberal demagogic ce furnizează stângii tovarăşi liberali ce au misiuni de salvare a comunismului prin intermediul oligarhiei petrodolarilor .
Cu Ion Iliescu pe funcţie de focar de infecţie neobolşevic, o ţară destabilizată – de operaţiunile de intoxicare şi manipulare exercitate de forţele antiromâneşti acompaniate de unele servicii şi media oligarhice – poate cădea într-o pandemie politică mortală, neocomunistă”, scriam în octombrie 2009, în spiritul eticii neuitării
Procedeele de manipulare publică marca Ion Iliescu au rămas neschimbate. Dovadă, recentele sale atacuri (semn de neputință) împotriva lui Vladimir Tismăneanu, Președintele Consiliului Științifc al Institutului Monica Lovinescu de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Romanesc http://tismaneanu.wordpress.com/2010/04/03/un-trecut-de-inchizitor-ion-iliescu-europa-libera-si-asanarea-strazii/
,precum și împotriva lui Teodor Mărieș, Președintele Asociației 21 Decembrie 1989 http://www.asociatia21decembrie1989.ro/2010/03/agerpres-alerte-iv-30-martie-2010/
Vladimir Tismăneanu remarcă dominanta de care Iliescu nu s-a dezis niciodată, și care îi definește activitatea și gândirea terorist bolșevică:
“Intre Iliescu, conducator al demascarilor de studenti in 1956-1958, si cel care denunta manifestantii pasnici din Piata Universitatii in 1990 (ori cel care il insulta in aceste zile pe Doru Maries) exista o continuitate pe care biograful politic nu o poate ignora. Lexicul urii si ura ca instrument politic sunt in fond inseparabile“.
Dacă Ion Iliescu ar fi fost un simplu cetățean, poate că acest stil personal (denigrator, calomniator, dezinformator, extremist, antidemocrat, brutal, histrionic și derutant) ar fi trecut neobservat. Însă Iliescu a fost, în mod pseudo-legitim – după cum încep să arate arhivele – și pe durată nelegitimă, președintele României, și se face vinovat de moartea multor oameni precum și de distrugerea fizică și morală a poporului român, inclusiv după decembre 1989, când Ion Iliescu a girat și protejat nașterea și consolidarea structurilor mafiote din România.
Totul pare atât de sever, de ireal și de grav…Pare un coșmar colectiv, în care Ion Iliescu este întruchiparea Răului politic uman cel mai recent. Mulți dintre noi am vrea să ne trezim din acest coșmar, dimineața, și să deschidem ochii într-o lume normală, civilizată, evoluată, pe care și noi, Românii, o meritam din plin. Tragedia noastră este, însă, aceea că acest coșmar este însăși realitatea cotidiană a unei țări în care tovarășul Ion Iliescu a tăiat și a spânzurat vreme de vreo cincizeci de ani iar acum își continuă fără rușine atacurile mediatice și morale asupra noastră.
Destul, Ion Iliescu!
