Faptul ca Doru Maries a decis sa renunte la greva foamei nu este un abandon, ci un gest de onoare. Cata vreme reprezentantii grupurilor parlamentare din Camera Deputatilor s-au angajat ca, pana la 20 mai, sa voteze Legea lustratiei, lege care asteapta de ani de zile votul final, Doru Maries a considerat, pe buna dreptate, sa salute prin incetarea actului sau de protest, acest acord politic.
Una din marile surse de neliniste ale sufletului romansc este lipsa de asumare in ce priveste istoria recenta. Teroarea comunista, nimicirea intregii clase politice interbelice, rezistenta din munti, dizidenta anticomunista si sindicala, sacrificiul tinerilor din decembrie 1989, mineriadele sunt doar cateva teme despre care adevarul nu a fost spus, in amploarea sa ori, acolo unde el a fost dezvaluit, nu a fost asumat, nu exista in manualele scolare, nu face parte din reperele nationale iar martirii istoriei postbelice nu fac parte din memoria colectiva.
In Romania am avut, cu siguranta, o revolutie caci amplele miscari din Iasi, Timisoara si Bucuresti, sangeros reprimate, ca si platformele acestora (mai ales cea din Timisoara lui decembrie 1989, reluata in faimoasa Proclamatie), pot fi denumite ca atare. Din pacate, insa, in Romania restauratia a luat-o inaintea revolutiei. Cei care au condus inca din 22 decembrie 1989 au fost continuatorii Partidului Comunist, in timp ce fostii detinuti politici, tineretul dornic de libertate si partidele democratice au fost tinta denigrarilor si agresiunilor.
Asta a facut ca tranzitia sa fie mai lunga, mai costisitoare si mai lipsita de repere morale decat oriunde in Europa centrala si de est.
Se spune ca Legea lustratiei ar ingradi drepturi constitutionale, ca e tardiva, ca e prea larga dupa gustul unora ori prea ingusta dupa gustul altora. Raportul facut de Presedintia Romaniei privind condamnarea comunismului a fost doar o formula declarativa, pentru ca cei care l-au girat nu au dovedit in nici un fel ca doresc sa execute sentinta de condamnare pe care acel document o promulga. Nu trebuie sa ne temem de verdicte, in ce priveste istoria. Verdictele istorice date fara patima sunt la fel de necesare pentru evolutia organica a unui neam pe cat sunt semnele de circulatie pentru mersul in siguranta pe sosea.
Tot asa si cu adevarul privind anii 1990-1992. Sa fie deja tarziu? Intrebat despre utilitatea Revolutiei franceze, un om politic chinez a spus: “E prea devreme sa ne pronuntam”. In istorie intotdeauna e prea tarziu, pentru ca unele consecinte dramatice nu mai pot fi indreptate, dar niciodata nu e tarziu, caci orice sentinta curajoasa si situata in adevar poate evita ambiguitatile viitorului.
Unii au spus despre Doru Maries ca e fanatic. In ce priveste adevarul, nu exista lucruri facute pe jumatate. Ori ignori si strambi adevarul, ori esti un fanatic al adevarului.
