Lipsa de audienţă a gestului suprem făcut de Dl. Doru Mărieş reprezintă simptomul cel mai îngrijorător privind maladia gravă a desolidarizării (dirijate sau spontane, prin spălarea creierului)a românilor de propriile interese vitale.
Să sperăm, totuşi, că şi după 20 de ani, şi în condiţii de epuizare a câtorva generaţii, gestul dlui. Doru Mărieş şi dezvăluirile din ultimele săptămâni iniţiază un proces important. Incepe o altă epocă; devine posibilă internaţionalizarea în câţiva ani a procesului comunismului (după actele de condamnare din Letonia şi România); devine posibil şi momentul juridic internaţional când se va recunoaşte ţărilor noastre statutul de victime ale bolşevizării.
Dacă generaţia noastră nu va începe să facă acest lucru, dedicat şi tenace, în timp ce Marele Urs de la Răsărit a câştigat deja 20 de ani avans (graţie spălării creierului şi restalinizării făute sub Ilici şi cu oblăduirea noilor curenţi europeni), s-ar putea ca Gulagul sa intre definitiv în amnezie. Inclusiv complicaţiile sale noi şi vechi.
Mai ales acum, pe ultima sută de metri a bătăliei pentru adevăr, gesturile contemplative nu sunt de folos. Ci acţiunea eficace şi cu efect de trezire a conştiinţelor. Retorica momentului cere adecvare.
Dl. Doru Mărieş se sacrifică pe sine pentru a trezi un popor din supradoza de anestezie aproape letală injectată de cercuri politice malefice.
