Individul împotriva Statului – Mulţumiri Domnului Teodor Mărieş , de Liviu ANTONESEI

(Material propus pentru publicare la data de: 18-10-2009)

Nu, nu am ales acest titlu pentru a-l omagia pe John Stuart Mill, deşi o merită cu prisosinţă, ci pentru a marca încheierea cu succes a protestului extrem al d-lui Teodor Mărieş, care şi-a sacrificat cu siguranţă sănătatea şi şi-a riscat viaţa în exclusivitate pentru Dreptate şi Adevăr, nu pentru vreun scop personal sau egoist de grup. Dl. Mărieş merită, de bună seamă, întregul nostru respect, dar şi sprijinul nostru în continuare, căci bătălia Domniei Sale, care este, sau ar trebui să fie!, şi bătălia noastră, este departe de a se fi încheiat.

Deocamdată, înregistrăm acest succes de etapă, succes uriaş, obţinut, în cele din urmă, de un singur om, dar totuşi succes de etapă. Din acest motiv, cred că solidaritatea noastră, destul de limitată şi precară, pe durata protestului sacrificial, va trebui să găsească resursele necesare pentru a spori, va trebui să fie mai susţinută şi mai fermă. Pentru că, ar fi cu totul lipsit de onestitate să ne arogăm noi, cei care prin semnarea de apeluri, prin articole în ziare şi intervenţii pe internet ne-am manifestat în vreun fel simpatia şi sprijinul faţă de acţiunea temerară a d-lui Mărieş, vreun merit.

Nu, aceasta a fost o victorie aproape exclusiv personală a Individului împotriva Statului. Un singur om a învins Molohul. Iar faptul în sine trebuie să ne determine să ne punem nişte întrebări şi în ceea ce priveşte natura Statului care ne administrează, calitatea instituţiilor sale politice şi juridice, dar şi în ceea ce priveşte calităţile vieţii noastre publice şi comunitare în general. Pentru că, acum, la sfîrşitul jertfei d-lui Teodor Mărieş, dincolo de bucuria succesului, concluziile pe care le putem formula sînt destul de triste, dacă nu de-a dreptul sumbre.

Au trebuit să treacă multe luni, dintre care 74 de zile de protest extrem al d-lui Teodor Mărieş, pentru ca instituţiile statului român să pună în operă o decizie a „Curţii Europene pentru Drepturile Omului”. Decizie care, repet a nu ştiu cîta oară, nu era consultativă, nici de tip recomandare, ci executorie, deci obligatorie! O-BLI-GA-TO-RIE, pe toţi sfinţii! Abia pe 12 octombrie, în a cea de-a 70-a zi de grevă a foamei, Parchetul General a dispus începerea predării dosarelor către „Asociaţia 21 Decembrie”, parte în proces. Instituţiile militarizate care deţineau documente calificate drept „secrete” le-au desecretizat şi au început transferul către asociaţie după încă patru zile de grevă a foamei a d-lui Mărieş. Toate, mai puţin SRI! Prin urmare, SRI se consideră un fel de stat în stat, care nesocoteşte şi deciziile CEDO şi pe cele ale Parchetului General băştinaş; iar statul în care un asemenea lucru se poate petrece nu este, cu siguranţă, un stat de drept!

Amintesc, în trecere, că România este membru UE, că a adoptat aquis-ul comunitar, că este membru ONU, NATO, deci al tuturor instituţiilor europene şi internaţionale importante. Şi, totuşi, într-o asemenea ţară, principalul serviciu de informaţii, îşi permite să se şteargă la fund, scuzaţi expresia!, cu legea internă şi cu cea internaţională. Trecînd peste faptul că SRI se situează cu totul în afara legii, mai apar nişte întrebări! Pe cine apără SRI? De ce se comportă ca un excelent urmaş al fostei Securităţi? De ce tratează ca „secrete de stat” documentele privind perioada imediat pre-revoluţionară şi evenimentele revoluţionare din decembrie 1989? În condiţiile în care România de azi, de după douăzeci de ani, nu mai este cea de dinainte de 22 decembrie 1989, modul de a proceda al SRI nu are absolut nici o logică. Decît numai dacă nu cumva SRI nu va fi sesizat schimbarea de regim de acum douăzeci de ani!

Nu mai trăim într-o dictatură, ci într-o democraţie, ţara nu mai este supusă fărădelegii, ci legii, aliaţii României nu mai fac parte din CAER şi Pactul de la Varşovia, ci din UE şi NATO! De ce ţine SRI să pună sub semnul întrebării aceste realităţi este greu de înţeles. Să sperăm că preşedintele, care are serviciile de informaţii în subordine, şi direct şi prin intermediul „Consiliului Suprem de Apărare a Ţării”, va face ceea ce este de făcut. Sper că este – şi doreşte în continuare să fie, că altfel nu ar mai candida! – preşedintele unui stat democratic de drept, nu al unei struţo-cămile comunisto-democratice, nici al unei republici bananiere în care, din păcate şi din pricina climei, nici măcar nu cresc banane!

Deci, după 74 de zile de greva foamei, dl. Teodor Mărieş, Individul, a învins Statul. Prin mijloace paşnice, care nu-i puteau dăuna decît lui – şi fără îndoială că i-au dăunat! Doar că, într-un stat de drept, de un asemenea protest nu ar fi fost nevoie. Într-un stat de drept, decizia CEDO ar fi fost pusă imediat şi in integrum în aplicare. Nu sîntem, prin urmare, locuitorii unui stat de drept. Şi asta nu se petrece numai din pricina politrucilor şi administratorilor noştri, a prostului mers al instituţiilor noastre politice, administrative şi judiciare – ci şi din pricina noastră, a slabei noastre coeziuni comunitare, a solidarităţii noastre precare în ceea ce priveşte cauzele şi valorile cu adevărat importante, a blestemului nostru ce pare funciar şi care stă sub semnul lui „merge şi aşa”.

În fond, nu avem încă la dispoziţie un veritabil stat de drept pentru că nici noi nu ne-am hotărît să fim cu adevărat nişte cetăţeni. Protestul extrem al d-lui Teodor Mărieş a avut şi sarcina să ne reamintească asta. Trebuie să-i mulţumim şi pentru asta. Din păcate, cei mai mulţi dintre noi avem o memorie slabă, cu foarte multe găuri – parcă e un şvaiţer! Or, pe o asemenea structură aşa de şubredă nu se poate construi nimic consistent, nimic solid, nimic rezistent – nici legi respectate, nici instituţii funcţionale, nici proceduri eficiente.