Încadrarea acestui material este provizorie și necesită verificare editorială.

Academia Caţavencu din 15 Iul 2009

Viorel Motoc

În timp ce unii deja se plictiseau de scandalul cu Monica Iacob-Ridzi, uite că şi domnul Octavian Belu s-a săturat de Ministerul Tineretului şi Sportului. Demn, aşa cum îl bănuiam a fi, domnia sa a demisionat din funcţia de secretar de stat. A ţinut să precizeze apăsat că n-o face din cauza respectivului scandal şi nici că s-ar grăbi să părăsească vaporul lu’ Băsescu.

O dovadă de eleganţă în plus. Orice s-ar zice despre practicile mai contondente din gimnastica românească, Octavian Belu rămîne cel mai titrat antrenor din lume, intrat şi-n Guinness Book. Jos pălăria, n-avem motive să ne îndoim asupra valorii şi caracterului dumisale! Această despărţire ridică însă cel puţin două întrebări, ceva mai generale.

Unu: de ce oamenii de mare performanţă îşi găsesc cu greu locul în sistemul de stat? Şi, doi: oare chiar trebuie să existe MTS?

La prima întrebare, posibilele explicaţii vin atît dintr-o istorie mai îndepărtată, cît şi din evoluţiile mai recente. Că statul românesc modern n-a fost o creaţie a cetăţenilor, ci o invenţie a elitelor, de la paşopt încoace – se cam ştie.

Că nişte evenimente din ’89 n-au zguduit fundamental un anumit pattern comunist – se cam cunoaşte, de asemenea. În consecinţă, oricine vine pentru a se pune cu cele mai bune intenţii în slujba statului, fraţi români, are de luptat atît cu moştenirea paşoptiştilor, cît şi cu aia a comuniştilor. Pentru a supravieţui demn şi onest în sistemul bugetar, trebuie să fii tare naiv sau mare erou. Nu ne guvernează nişte lideri competenţi, la vîrf, şi o administraţie eficientă, la bază. Pe noi ne conduc Partidele şi Familiile. De multe ori, cele două entităţi se întrepătrund într-o manieră alambicată, greu de descîlcit. În consecinţă, oricine vine din afară, pus pe fapte mari, descoperă curînd că n-are multe opţiuni.

Nesprijinit de o legislaţie adecvată, nu poate adopta reforme radicale, întrucît n-are sprijin politic de la Partid. Şi nici măcar pe subordonaţi nu-i poate muştrului ca lumea, deoarece mai fiecare este fata lu’ cutare, ginerele lu’ cutărică sau finul vreunui Naş. Poţi să fii însuşi Belu, tot ieşi de pe covor. Oricît ai fi repetat la flic-flacuri şi ţucahare, e greu să faci atîtea tumbe.

În ceea ce priveşte cestiunea Be – dacă e necesar un minister pentru Tineret şi Sport –, răspundem: nu e cazul. La francezi, de exemplu, Tineretul este la Educaţie, iar Sportul la Sănătate. Degeaba tot schimbi organigrama Guvernului dacă prea puţini înţeleg cît de important este să avem un tineret sănătos, educat prin sport. Zău, e chiar Ridzicol să păstrăm un MTS în formula actuală, doar ca ordonator de credite umflate şi aspirator de fonduri dubioase. Sigur, Tineretul şi Sportul merită toată atenţia, o soartă mai bună. Se poate rezolva România doar prin măsuri administrative? Atunci, propunem să se înfiinţeze neîntîrziat Ministerul Cinstei, Onoarei şi al Bunului-Simţ!

Observaţii

Chiar dacă titlul e depăşit conţinutul rămâne actual.