I. Constituţia RSR 1985 pevedea:
art. 28 Cetăţenilor RSR li se garantează libertetea cuvântului, a presei, a întrunirilor, a mitingurilor şi a demonstraţiilor.
art. 29 Libertatea cuvantului, presei, întrunirilor, mitingurilor şi demonstraţiilor nu pot fi folosite în scopuri potrivnice orânduirii socialiste şi intereselor celor ce muncesc. Orice asociaţie cu caracter fascist sau antidemocratic este intrezisă. Participerea la astfel de asociaţii şi propagandă cu caracter fascist sau antidemocratic sunt pedepsite prin lege.
Demonstranţii în decembrie 1989 nu acţionau cu mâna armată şi nu puneau în pericol securitatea statului ei cerând drepturi si libertăţi cetăţeneşti. Dacă totuşi preşedintele a considerat că aceste demonstraţii încalcă grav ordinea publică, securitatea statului, pun în pericol orânduirea socialistă, pentru a da ordin forţelor armate să afolosească armament şi muniţie de război împotriva acestora, trebuia în prealabil să proclame prin decret prezidenţial starea de necesitatea. Pentru punerea în aplicare a acestui decret trebuiau anuntaţi cetăţenii asupra cărora se aplica şi să dea în consecinţă publicităţii ordinul Comandantului Suprem catre aceste forţe. Ceauşescu nu procedează legal şi determină pe ministrul apărării şi pe ministru de interne să dea ordine de tragere în demonstranţi.
II. În baza constituţiei RSR şi a legilor de funcţionare a MI, MAPN şi Consiliul securităţii statului a fost eleborat Regulamentul R.G.2 din 04.12. 1986, valabil în 1989 pâna în 1996
În acest regulament se prevede:
Cap. XV PARTICIPAREA TRUPELOR LA UNELE ACTIVITĂŢI ÎN GARNIZOANÂ ÎN CONDIŢII NORMALE (nu este stare de război, nu este proclamată stare de necesitate):
Trupele pot acţiona pentru stingerea incendiilor; calamităti naturale; accidente nucleare şi chimice; cădere de obiecte cosmice; activităţi în economia naţionala; participarea la demonstraţii şi mitinguri (făra armament); retragerea cu torţe; salve de artilerie cu muniţie oarbă.
Cap III Trupele pot acţiona cu armament şi muniţie de război împotriva inamicului extern şi împotriva propriilor cetăţeni dacă aceştia desfasoară acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi de altă natură cu mână armată. Pentru a desfăşura acţiuni cu mână armata împotriva inamicului care a atacat cu forţele sale armate, forţele armate ale RSR erau trecute în stare de război, prin lege a Marii Adunări Naţionale; prin decret al Consiliului de Stat, iar dacă atacul inamicului era dat prin surprindere sau era pericol iminent de atac prin surprindere, forţele armate ale RSR treceau în stare de război prin indicativul RADU CEL FRUMOS (starea de razboi şi indicativul RCF nu se aplica în cazul unor acţiuni de dezordine internă; în cazul punerii în pericol a securităţii statului, etc).
Cap IV În situaţia cănd aveau loc acţiuni potrivnice orânduirii socialiste, a intereselor celor ce muncesc, se punea în pericol securitatea statului; se acţiona cu mână armată ce depăşea forţele Ministerului de Interne, pentru restabilirea ordinii de derpt, Marea Adunare Naţională sau preşedintele RSR proclamau prin lege sau decret prezidenţial STAREA DE NECESITATE. Starea de război şi starea de necesitate erau două noţiuni complet diferite. Acest lucru era precizat în regulamentul RG2 (Regulamentul serviciului de gardă şi în garnizoană), la cap IX art 124. – serviciul în garnizoană însumează totalitatea activităţilor pe care le desfăşoara comenduirea garnizoanei, unităţile şi militarii înafara cazărmilor pentru: pregătirea şi desfăşurarea mobilizării; aplicarea măsurilor stării de necesitate şi a stării de război.
RG2 – Anexa 10 art 43, 47 având la bază DECTUL nr. 367/1971 PRIVIND REGIMUL ARMELOR, MINIŢIILOR ŞI MATERIILOR EXPLOZIVE (EXTRAS)
Uzul de armă
Art. 40 Se va evita, pe cât posibil uzul de armă împotriva minorilor, femeilor şi batrânilor.
Se interzice uzul de armă împotriva copiilor, femeilor gravide precum şi în situaţiile în care s-ar primejdui viaţa altor persoane.
În decembrie 1989 atât prevederile Constituţiei RSR cât şi prevederile RG2 nu au fost respectate. Şeful statului a dat ordine verbale ministrului aparării şi ministrului de interne pentru a se folosi armamentul împotriva demonstranţilor. Şeful statului a dat aceste ordine încalcand constituţia, legile şi normativele în vigoare, nedecretând prin decret prezidenţial „starea de necessitate” şi ne dând pe baza acestuia ordine scrise forţelor armate., obligându-l pe ministrul aparării şi pe ministrul de intrne să dea ei ilegal ordinele de tragere în demonstranţi (la Timişoara, ordinul de tragere în demonstranţi a fost dat în 17 decembrie la ora 13,30 iar starea de necesitate a fost proclamată în seara de 20 decembrie 1989 şi adusă la cunoştinţă în 21 decembrie, la Bucureşti, ordinul de tragere în demonstranţi a fost dat în 21 decembrie, iar starea de necesitate s-a proclamat în dimineaţa zilei de 22 decembrie.)
In martie 1990 CPUN elaboreză un decret lege numit DL 92/90, publicat în monitorul oficial nr 35/18.03. 1990. La art.82 din acest DL sunt prevăzute atribuţiile preşedintelui României:
Lit.g. preşedintele institue starea de urgenţă în întreaga ţară sau în unele localităţi, cu încuviinţarea parlamenului dată în cel mult 5 zile de la adoptarea acestei măsuri. Dacă se motivează că în iunie 1990 Parlamentul nu funcţiona înca, aceasta nu înseamnă că el avea dreptul să dea ordine armatei să intervenă în stradă cu armament şi muniţie de război împotriva demonstranţilor. In fapt el a dat aceste ordine armatei şi forţelor poliţiei, de a interveni cu armament şi muniţie de război împotriva demonstranţilor. Înafara faptului că a dat ordine ilegale, el, a şi dezinformat forţele de ordine spunandu-le ca “in piaţa Universităţii are loc o rebeliune legionară şi că aceştia desfaşoară acţiuni insurecţionale instâland steagul verde legionar pe sediul Poliţiei Capitalei”.
