“Don-quijotism”-ul lui Teodor Mărieş

Editorial | 8 – 11 noiembrie 2012 | Melania CINCEA

Acum aproape un an, un om îşi pusese s㬬nătatea şi viaţa chezaş unor idealuri ce aparţin de o lume morală. Părea, la un mo¬ment dat, victimă sigură a unei ma¬¬jorităţi parlamentare care îl asasina conştient şi delibe¬rat. Se dădea astfel sem¬nalul, din nou, că nu se vrea lustra¬ţie. Că orice lup¬tă cu sistemul trebuie pierdută. El nu a renunţat. Datorită în ma¬re parte lui avem o Lege a lus¬tra¬ţiei. Cu riscul de a fi acu¬zată, acum, de parti-pris faţă de Teo¬dor Mă¬rieş, voi relua un editorial pe care l-am publicat la sfârşitul lui fe¬bru¬arie. Pentru că acum l-am întâlnit în Timi¬şoa¬ra. As¬pirant la un loc în Par¬lament. Nu are expe¬ri¬en¬ţă politică. Nici expe¬ri¬enţa funcţiilor politice. Are, în schimb, o do¬ză de dârzenie şi de sacrificiu de sine rar întâlnite.
“A patra grevă a foamei, care se apropie de 100 de zile. Nu cere nimic pentru el personal : nici drepturi de revoluţionar, nici te¬renuri, nici vilă de protocol. Nu cere timpi de an¬¬tenă, nu scrie memorii la ziare. De altfel, a fost şi continuă să fie ignorat de o covârşitoa¬re parte a presei, pentru care o grevă a foamei fă¬cută pentru un ideal civic nu are nicio va¬loa¬re: nu face tiraj, nu face rating, deci, nu aduce bani. El, grevistul foamei, militant pentru acel ideal, ig¬no¬ră, însă, ignorarea şi ignoranţa şi-şi conti¬nuă demersul, deşi este conştient că-l poa¬te costa via¬ţa. Vrea lucruri simple, dezirabile într-o socie¬tate democratică, despre care se pre¬supune că s-a dezrobit de comunism şi izbăvit de păca¬tele lui. Vrea recunoaşterea unor ade¬vă¬ruri ce se cuvin istoriei noastre recente şi, im¬pli¬cit, drep¬ta¬tea care decurge din aceste adevăruri.
Sunt aproape o sută de zile de când Teodor Mărieş, fervent susţinător al Legii Lustraţiei şi al Legii imprescriptibilităţii crimelor comunismului, a decis să intre într-o no¬uă grevă a foamei, pentru sensibilizarea cla¬sei politice la mâna şi cheremul căreia stă vota¬rea celor două legi. (…) Unii, cunoscându-i tenaci¬ta¬tea, dar în egală măsură, conştienti¬zând lupta inegală cu sistemul, l-au sfătuit să renunţe. Nu a renunţat şi nu dă semne că o va face voluntar.
Gestul lui Teodor Mărieş a fost însă ignorat, într-un gest de dezinteres ce se vrea demobilizator, de către reprezentanţii clasei politice vizate a fi sensibilizată prin aceas¬tă formă de protest extrem. Politicieni surzi, in¬dolenţi şi inconştienţi. (…) Politiceni care se complac în mizeria trecutului – al propriului tre¬cut sau al trecutului mentorilor care i-au pro¬pulsat în cariera politică şi pe care îi apără cu o îndârjire ipotecată, probabil, în contul unui ne¬meritat salt profesional. (…)
Abia după ce în mediul virtual au început să fie trimise scrisori deschise c㬬tre politicienii care pot şi au obligaţia să mişte lucrurile în direcţia firească, de ale căror jo¬curi politice depind vieţile unor oameni, abia după ce au început să circule apeluri de susţi¬nere a lui Teodor Mărieş şi a celorlalţi grevişti ai foa¬mei, la Camera Deputaţilor au intrat în dez¬batere, în 21 februarie, Legea imprescripti¬bili¬tă¬ţii crimelor comunismului şi Legea recu¬no¬ştinţei, votul final urmând a fi dat în 28 fe¬bru¬arie. Adică, în cea de a o suta zi de grevă a foamei pen¬¬tru liderul Asociaţiei «21 Decem¬brie». Niciun cuvânt, însă, despre Legea lustra¬ţiei. Nicio explicaţie privind lipsa ei de la dezbateri.
În condiţiile în care fiecare zi de întârziere creşte riscul la care sunt expuşi cei pa¬tru protestatari, dar mai cu seamă pentru Teo¬dor Mărieş, cine îşi asumă responsabilitatea pen¬tru dispreţul profund şi dezinteresul dez¬uma¬nizat cu care au fost trataţi până acum?”
Răspunsul a fost, previzibil, “nimeni”. Gaş¬ca poate masca responsabilita¬tea in¬di¬viduală. Cu piedici făţişe, Legea lustraţiei a trecut, totuşi. După 22 de ani. Nu mai sea¬mănă cu ideea din 1990, dar face parte dintr-o stra¬tegie re¬pa¬ratorie care include şi Raportul de con¬dam¬na¬re a crimelor comunismului.
http://www.timpolis.ro/articol-don-quijotism-ul-lui-teodor-maries-23523.html