Scrisoare în cuvinte simple

Trenul istoriei româneşti – destinul acestui popor – a fost izbit de tancurile sovietice şi azvârlit de pe şina hărăzită vreme de patruzecişicinci de ani. În Decembrie 1989 idealiştii l-au repus pe calea atâta timp interzisă. La 22 decembrie l-au repornit. Activul partidului de atunci şi cohortele represiunii au intrat în degringoladă, pitulaţi pentru câteva ore în vagonul jegului, timp suficient idealiştilor ca să repornească trenul şi să-l repună pe şinele democraţiei. Sirena locomotivei a sunat a libertate. Pe seară, “Activul” s-a regrupat şi, prin diversiune, a umplut cimitirele ţării cu peste o mie de martiri, au rănit şi au mutilat alte câteva mii, au mai rămas în luptă, e adevărat, nu mulţi. Doreau nemernicii să rederaieze trenul. Au răsturnat vagonul jegului în toate partidele abia înfiinţate. Şi de atunci dezastrul economic şi financiar care ne chinuie de 22 de ani. Au umblat şi la macazuri, semnând tratatul (şi ştiu “Ei” mai ce!) cu muribunda Uniune Sovietică. Nu i-am lăsat şi, puţini câţi am mai fost, am împins totuşi trenul spre democraţiile consacrate. Poate o neutralitate politică ar fi fost oportună, dar cu certitudine opţiunea pentru UE şi NATO se impune în faţa apartenenţei la Tratatul de la Varşovia sau, mai apoi, la CSI.

Astăzi suntem din nou pe punctul de a deraia. Dar astăzi Dumneavoastră sunteţi preşedintele României! Este adevărat, facerea istoriei aparţine poporului, azimutul însă i-l dă conducătorul. O istorie contorsionată ne-ar biciui din nou viitorul!

Domnule Preşedinte,

până acum, în opinia mea, s-au comis patru greşeli fundamentale:

  1. Aţi condamnat în faţa Parlamentului comunismul, ca ilegitim şi criminal, dar după aceea v-aţi oprit. În locul statuării juridice a crimei comuniste, a mai rămas acum doar ecoul unui discurs prezidenţial.
  2. Aţi denunţat odioasele crime din Decembrie 1989 şi ferocitatea mineriadelor, aţi dispus desecretizarea câtorva enigme, ajungându-se chiar şi la o decizie de condamnare la CEDO, dar procurorii agreaţi de Domnia Voastră tergiversează şi iată cum riscăm să intervină prescripţia juridică încă sub mandatul Dumneavoastră.
  3. Legea Lustraţiei a rămas un deziderat peren chiar şi al multora dintre partizanii Domniei Voastre, dar în cei şapte ani de când deţineţi cea mai înaltă funcţie în stat nu aţi purces la impulsionarea adoptării acestei legi imperios necesare.
  4. Corupţia, este adevărat, aţi înfierat-o, chiar s-a făcut câte ceva, prea puţin, dar odioşii criminali din Decembrie 1989 şi acoliţii lor continuă spolierea fără seamăn a ţării.

Domnule Preşedinte,

Este timpul să vă puneţi în acord declaraţiile cu faptele! Luaţi-vă timp o zi şi analizaţi ce poate însemna pentru acest popor prescrierea crimelor care au năpăstuit românii vreme de o jumătate de veac! Priviţi în jur şi constataţi ce înseamnă pentru sărmanul român persiflarea nemernicilor care ne-au strivit până şi gândirea!

Sunt doi ani de când, aflat într-un protest la fel ca şi acum, o seamă de intelectuali de marcă v-au făcut atent asupra revendicărilor mele. În prezent, până şi dânşii se pare că au obosit şi îmi dau impresia că nu mă mai înţeleg. Dar mai pot să scriu eu!

În pieţele ţării se simte din nou neliniştea. Parcă 21 Decembrie 1989 a fost ieri. Sper că aţi înţeles în aceste zile că nu prin forţă, ci prin legi democratice se păstrează echilibrul social. Voinţa populară nu trebuie niciodată ignorată!

Să dăm sens istoriei, să facem dreptate eroilor şi să acordăm întreaga gratitudine tuturor luptătorilor anticomunişti şi acelora care nu au încetat lupta împotriva Injustiţiei, Minciunii, Dualismului abject, Corupţiei devastatoare, într-un cuvânt, să decuplăm definitiv vagonul jegului, supra-aglomerat cu răutate, perversitate şi criminalitate.

Vă invit, Excelenţă, să ţinem dreaptă linia trenului istoriei româneşti, să oprim mârşăvia endemică şi să împlinim tot ceea ce, acum şapte ani, în Piaţa Universităţii (!), li s-a promis Oamenilor de Aur din Agora bucureşteană!

Teodor  Mărieş

În a 69-a zi de greva foamei

Bucureşti,  28 ianuarie 2012