Autor: VAL VALCU • Categoria: Actualitate • Publicat la: 2010-10-10 19:19:17
Catastrofa tehnologică din Ungaria va afecta, începând de joi, şi ţara noastră
Autorităţile sârbe au informat că unda de viitură toxică se apropie de frontiera Serbiei şi va ajunge în zona Baziaş în trei zile. Specialiştii Apele Române, singurii care au dat informaţii publice pe această temă, au insistat asupra lipsei unui pericol pentru locuitorii din Lunca Dunării. Ei au făcut chiar prognoze mai optimiste decât autorităţile ungare despre concentraţia arsenicului şi a metalelor grele în apa fluviului. În ciuda avertizărilor lansate chiar de guvernul Ungariei, potrivit cărora s-ar putea să existe o nouă deversare, de astă dată totală, a iazului de decantare. Specialiştii Apelor Române au făcut calculele plecând de la o cantitate de reziduuri toxice evaluată greşit. Dacă la primele estimări se vorbea despre 700.000 de metri cubi de reziduuri toxice, se pare că deja au ajuns în Dunăre 1,1 milioane de metri cubi, iar cantităţile s-ar putea tripla în cazul unei noi deversări. În 4 octombrie, sute de mii de metri cubi de noroi roşu toxic s-au deversat dintr-un rezervor fisurat al uzinei din Ajka, exploatată de grupul ungar MAL, poluând o suprafaţă de 40 de kilometri pătraţi şi distrugând ecosistemul râurilor Torna şi Marcal. Acesta a ajuns în Raba, afluentul direct al Dunării, apoi chiar în fluviu.
Reacţia autorităţilor româneşti în cazul accidentului de la Kolontar este greu de înţeles, odată ce există experienţa intervenţiei guvernului ungar după accidentul de la Baia Mare, din 2000. Ca un paradox, premier al Ungariei era şi atunci Viktor Orban, nevoit să gestionează catastrofa din prezent. Premierul, ministrul de externe, cel al mediului şi parlamentarii unguri au declanşat o campanie de manipulare a opiniei publice şi de discreditare a României. Ei au încercat să victimizeze Ungaria, pentru a obţine despăgubiri de la statul român şi ajutoare din occident. Succesul acestei campanii a pus în discuţie chiar aderarea româniei la UE. Doamna profesor Cristina Coman, de la Universitatea Bucureşti, specialist în analiza comunicării de criză, compară modelul românesc şi cel ungar de intervenţie.
Ce s-a întâmplat la Baia Mare?
În noaptea de 30 spre 31 ianuarie 2000, s-a produs o breşă în digul unui iaz de decantare aparţinând firmei româno-australiene SC Aurul SA. Aproximativ 100.000 de metri cubi de soluţie de cianură s-au scurs în râul Lăpuş şi apoi în Someş, Tisa şi Dunăre. Breşa a fost astupată în noaptea de 1-2 februarie. Pe 2 februarie, Ministerul Mediului anunţă că activitatea firmei a fost oprită până când va fi făcută expertiza iazului de decantare. Ministerul anunţă că este interzisă folosirea apelor Someşului şi este posibil ca Ungaria să ceară despăgubiri.
Chia asta a făcut Ungaria!
Lucrurile se vor precipita printr-o serie de acţiuni care vor schimba imaginea publică a acestui eveniment, catalogat de APM Baia Mare ca unul “tehnic grav” şi nicidecum ca o catastrofă. În 8 februarie, Gabor Horvarth, purtătorul de cuvânt al Ministerului ungar al Afacerilor Externe, declară că ministerul va face toate demersurile diplomatice ca să fie obţinute compensaţii pentru daunele produse. În aceeaşi zi, Gabor Bagi, adjunct al secretarului de stat al MAE ungar declara: “Poluarea cu cianuri provenind din România a cauzat o catastrofă ecologică extrem de serioasă în partea ungară a râului Tisa”. A doua zi, premierul ungar Viktor Orban a criticat România pentru că permite folosirea unor tehnologii poluante şi a spus că Ungaria ar trebui să-şi revadă acordurile bilaterale cu ţările vecine privind mediul şi să negocieze compensaţii în cazuri similare.
Ce spuneau specialiştii din ţara vecină?
Unele oficialităţi, cum ar fi primarul oraşului Szolnok, au recunoscut că poluarea apelor Tisei a ajuns la 2 mg de cianuri la litru, ceea ce permite instalaţiilor de filtrare să producă apă potabilă corespunzător normelor de sănătate. Direcţia Ungară de Protecţie a Mediului a anunţat că rezervele de apă potabilă din Debrecen nu prezintă pericole de poluare. Gyorgy Imre Torok, inginerul-şef al Direcţiei ungare pentru cursul inferior al Tisei, declara în 12 februarie că apa râului nu mai este poluată cu cianură, dar el nu a fost luat în seamă.
Cum au escaladat acuzaţiile?
Ministrul mediului de la Budapesta a declarat că este vorba de un dezastru ecologic şi că pe anumite porţiuni ale râului Tisa a dispărut microplanctonul. Pagubele sunt de neînchipuit, va spune politicianul. Pe 10 februarie, ministrul de externe ungar, Martonz Janos, declară că Ungaria urmăreşte să-i determine pe cei vinovaţi să plătească despăgubiri. Deşi, conform tratatelor şi legislaţiei internaţionale, România avea doar sarcina de a anunţa partea maghiară, iar despăgubirile reveneau firmei, Ungaria acuză direct ţara noastră şi cere compensaţii de la Guvernul român. Autorităţile române s-au mirat că, pe măsură ce se depărtează de sursă, concentraţia de cianuri creşte, în loc să scadă. Replica a venit de la MAE ungar, prin Gabor Horvath, purtător de cuvânt, care a spus că un covor de peşti morţi pluteşte pe o distanţă de 5 km de-a lungul râului.
Viktor Orban ataca dur România
Au fost şi acţiuni politice?
Desigur. Parlamentarii Fidesz-MPP, partid aflat la putere, au organizat o procesiune de doliu pentru “Tisa moartă”, defilând cu lumânări etc. Ministrul ungar al mediului declară că peştele mort de pe Someş însumează peste 100 de tone, iar preşedintele Comisiei parlamentare pentru agricultură, Orosz Sandor, afirmă că pagubele înregistrate de Ungaria se ridică la mai multe miliarde de forinţi. Zoltan Illes, preşedintele comisiei parlamentare pentru mediu, a declarat pentru France Presse că vor fi necesari zeci de ani pentru refacerea echilibrului ecologic pe Tisa: “Este un râu complet sterilizat; specii întregi au fost distruse şi nu vor reapărea niciodată”.
Cum a reacţionat premierul de atunci şi de acum al Ungariei?
Viktor Orban a declarat că ţara sa va porni procese pentru despăgubiri împotriva firmei româno-australiene, a proprietarilor australieni şi din partea statului român. El a reluat tema “pustiirii vieţii de pe Tisa” şi a încercat să-i discrediteze pe români. “Suntem într-adevăr diferiţi. Sunt cazuri în care nouă ni se pare exagerat modul de gândire al românilor, ceea ce lor li se pare natural. Dar nu poate fi o problemă pusă sub semnul întrebării cea care a dus la pustiirea vieţii dintr-un fluviu şi care face ca Tisa să poarte tone de peşti morţi”, a spus Orban.
Cum a influenţat această campanie opinia publică internaţională?
Euronews califica evenimentul drept “un dezastru fără precedent”, CNN a vorbit despre cel mai mare scandal de poluare după cel de la Cernobîl şi despre “falimentul turistic al Tisei”, RAI-1 a anunţat că Dunărea este ameninţată de o catastrofă. Pe 11 februarie, Margot Wallstrom, comisarul cu problemele mediului al Comisiei Europene, a declarat că este un incident foarte grav, care va îngreuna sarcina negociatorilor români în procesul de integrare a României în UE.
“Dovezile? La televizor!”
Care au fost dovezile?
Presa occidentală a preluat imaginile difuzate de mass-media din Ungaria, fără verificare. De pildă, s-au difuzat imagini cu peşti de crescătorie, care au fost prezentaţi drept peşti din Tisa. În plus, conform imaginilor oferite de televiziunea ungară, peştii “otrăviţi” erau încă în mişcare în momentul filmării. Dacă ar fi fost intoxicaţi cu cianuri, ei trebuiau să fie morţi, la suprafaţa apei. Când Pal Pepo, ministrul ungar al mediului, a fost întrebat ulterior cum vor putea verifica specialişti neutri cauza morţii celor 50 de tone de peşte din Tisa, după ce au fost incinerate, a declarat: “Au fost filmaţi, doar i-aţi văzut la televiziune, sunt dovezi”.
Ce puteau face autorităţile române, astăzi?
Să ne uităm la ceea ce au făcut ungurii: ei au reuşit să se victimizeze, să capteze simpatia opiniei publice occidentale şi să poată astfel pretinde despăgubiri substanţiale. Intervenţia s-a făcut de la cel mai înalt nivel şi a fost coordonată, inclusiv prin folosirea mass-media şi colaborarea cu diferite ONG-uri. La noi, surprinde lipsa totală de interes a societăţii civile, a sutelor de organizaţii nonguvernamentale care pretind că apără mediul. Cât despre autorităţi, nici un demnitar de rang înalt nu a intervenit, lăsând comunicarea unor funcţionari de la Apele Române. Preocuparea principală a celor care au generat mesaje publice a fost de genul “staţi liniştiţi, nu e nici un pericol”. Or, unda de viitură toxică nici nu a ajuns în România, nici nu se ştie cât va fi de mare poluarea, dar autorităţile se grăbesc să cauţioneze statul ungar şi să declare că nu e nici o problemă. Cum să mai creadă locuitorii din satele de pe malul Dunării dacă vor fi lansate, ulterior, alte mesaje, în funcţie de evoluţia evenimentelor? Nimeni n-a vorbit de pagubele pe termen lung, legate de afectarea sănătăţii faunei şi a oamenilor. Sau de afectarea turismului. Nu s-au luat măsuri în ceea ce priveşte controlul importurilor de peşte din Ungaria.
În concluzie?
Iată ce diferenţă între reacţia din 2000 a ungurilor şi atitudinea defensivă a autorităţilor româneşti. La Budapesta s-a văzut rapiditate de reacţie. Ne-au arătat cum se poate interveni pentru interesul naţional. La Bucureşti se fac încă presupuneri, se elaborează prognoze, dar nimeni nu mişcă un deget. Ministerul de Externe tace, deşi putea să ceară expertize internaţionale sau verificarea, în laboratoare independente, a probelor luate din apa râurilor poluate. Premierul nu are nimic de comentat, iar despre ministrul UDMR de la Mediu…

